Scroll

Noutăţi


Înapoi

360 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncoveanu și 300 de ani de la asasinarea Brâncovenilor

http://www.arces.ro/upload/images/arces-Constantin-Brancoveanu.jpg


15.08.2014

Constantin Brâncoveanu (15/26 august 1654 - 15/26 august 1714) a fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714.

Mare boier, nepot al domnului Șerban Cantacuzino, el a moștenit și a sporit o avere considerabilă, care consta din proprietăți imobile și din sume de bani depuse în bănci din străinătate. În timpul în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele.

Deși reușise să fie confirmat pe viață în domnie (1699) și reconfirmat de noul sultan în 1703, domnul a lucrat în permanență să-și asigure în străinătate un refugiu de turci, fiind conștient de precaritatea situației sale. În cele din urmă, a fost luat prin surprindere, fiind mazilit în aprilie 1714 și dus cu întreaga familie la Constantinopol, unde a fost torturat pentru a ceda turcilor toată averea sa. Constantin Brâncoveanu a fost executat pe 15 august 1714, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei) și cu sfetnicul Ianache Văcărescu. Pentru că au refuzat cu prețul morții să abjure de la credința creștină, cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni în 1992.


comments powered by Disqus
  • Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”
  • "Investiţii pentru viitorul dumneavoastră"
  • Proiectul ARCES: „O ȘANSĂ PENTRU FIECARE”
  • Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Uniunea Europeana, Guvernul Romaniei, Fonduri Structurale


Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României